Cum ar putea degenera criza din Iran. Gen (r.) Mircea Mîndrescu explică care este scenariul cel mai fatidic

Cum ar putea degenera criza din Iran. Gen (r.) Mircea Mîndrescu explică care este scenariul cel mai fatidic

După aproape o lună de zile protestele din Iran sunt au fost înăbușite, mii sau zeci de mii de victime au căzut pradă forțelor armate conduse de liderul suprem Ali Khamenei. 

În cadrul unui interviu special acordat DCNews, gen. (r.) Mircea Mîndrescu a explicat ce s-ar întâmpla după acest episod tumultos în care regimul dictatorial de la Teheran a câștigat lupta împotriva propriului popor. Gazda emisiunii, jurnalistul Val Vâlcu a întrebat după ce cea mai mare mișcare de stradă din ultimele cinci decenii a eșuat.

„Un alt scenariu extrem, extrem de complicat și care nu este dorit absolut de nimeni, și probabil este scenariul cel mai negru pentru toată lumea, și mai ales în ministerele din zonă, este un conflict civil în Iran, în care comunitățile luptă între ele.

Acest conflict, război civil ar putea să fie exportat în alte zone și să fie izvor pentru alte crize care ar putea să apară în regiune.

Trebuie să evităm. Iranul nu înseamnă doar populația de origine persană. Dacă vă uitați care sunt părțile, există de asemenea o populație mai mare decât în Azerbaidjan. Există un număr extrem de important de kurzi.

Fiecare din aceste populații au, de asemenea, dorințe care țin de națiunea, de etnia din care vorbim, de națiunile care le sunt aproape.

Deci eu cred că cel mai negru scenariu ar fi un război civil foarte puternic într-o țară extrem de mare, 90 de milioane de oameni, căzută acolo cu arme, în care avem milioane în miliții și în Garda Revoluționară și, de asemenea, milițiile Basij, în afară de armata iraniană regulată.

Ar putea opune, pe de o parte, populația civilă împotriva forțelor militare ale statului și, de asemenea, forțele militare ale statului. Cel puțin armata sau unele unități ar putea să ia partea revoluționarilor, celor care protestează, și atunci s-ar ajunge la o situație extrem de dificilă, extrem de periculoasă, care ar putea să se exporte”, a spus gen. (r.) Mircea Mîndrescu.